Z O T A

… o facut-o din nou… lata, mare, buna, gustoasa, frumoasa sau cum vreti sa-i mai spuneti. Pe scurt super aperitiv, simplu si delicat asa cum ii sta bine unui starter italienesc. Savuros spanacul cu usturoi si parmezan, la fel ca si mozzarella in coaja de lamaie (era extraordinar daca ajungea la recipienti, adica la noi, mai devreme, sa fie mai moale, dar a fost foarte gustoasa oricum). Rosiutele cu usturoi si busuioc, sunt deja un clasic asa ca nu mai insist.

Trebuie sa remarc un lucru si anume ca a fost foarte bine gandita selectia serilor pe locatii. Cel din Panduri a mers excelent cu seara ardeleneasca si cu numarul de participanti (peste 100, o nunta pe cinste), fiind larg, deschis si luminos. Cel din Traian a fost perfect ptr o seara italiana: spatiu mai restrans, intim, luminat in “surdina” (cum imi place mie sa zic). Si aseara n-am mai nimerit langa bucatarie (nici langa toaleta, aici fiecare e la locul ei ), ci la etaj chiar langa balustrada. Dragut.

Dar pana sa reflectez eu la toate astea uite ca vine domnul porc insotit de o fetiscana tanara si blonda, in toata firea ei si bine coapta. Marturisesc ca e prima oara cand mananc porc cu gutuie. Si e o combinatie al naibii de buna, dulceata si prospetimea gutuii echilibrand ideal grasimea porcovanului. Plus ceva ceapa coapta si usturoi in coaja. Foarte bun. De lins tacamauri si farfurii….  Stati fara grija, m-am abtinut.

Servirea foarte faina. Practic n-am avut de ce sa ma leg. Si pana la urma cat de carcotas poate fi un om?!! ) Ba uite ca eu pot: desertul a venit cam repejor. Pana sa-i zic eu sa ne mai lase vreo 15 minute, omul deja ne baga farfuriile sub nas. Deloc prilej de intristare, insa. Chiar de nespusa bucurie sa ne reintalnim cu malaiul dulce (pesemne ca a avut asa succes in prima seara, incat Adi s-a gandit ca n-ar prinde rau italienilor sa guste o altfel de polenta, cu zahar pudra si gem de coacaze). Pe care normal l-am topit primul. Mousse-ul era vedeta serii asa ca a prestat in inchidere. Si a prestat foarte bine: dens, cremos (mergea mai cremos, dar nu stiu cat mai rezista in farfurie) si intunecat asa cum ii sade bine ciocolatei. Cum sunt fan (iar ea mai putin), am mancat si portia Victoriei, asa ca ma pot declara satisfacut. )

Per ansamblu fuse o experienta faina, inedita, sa am ocazia sa gust ce vad ca face omul la televizor acolo. Am asa o banuiala ca asta nu e ultima experienta de genul. Cred ca a fost doar de calibrare, asa ca sintagma folosita de mine intr-un post anterior, cea cu “hadenizarea bucurestiului” pare sa nu fie chiar atat de fantezista si/sau rupta de realitate.

Ii multumim inca odata Dlui Hadean pentru masa si il mai asteptam. Pana atunci mai vizitati-l la el in ograda, ca are lucruri faine sa va spuna si sa va arate.