Z O T A

O mica experienta recenta ma face sa ma gandesc inca odata de ce nu putem scapa de o tara nationala, capatata dupa 20 de ani de democratie si libertate de actiune si expresie, si anume: lipsa de profesionalism. Si spun ca e de natura recenta, deoarece in mediul economic din vremea comunismului (acela care era si asa cum era) oamenii din functii cheie ale intreprinderilor de stat, ajungeau acolo facand dovada unei pregatiri adecvate pe domeniul respectiv, dublate de o experienta pe masura (5-10 ani) si in domeniu si in gestionarea  interrelationarilor atat inauntrul cat si in afara institutiilor respective. Si mai aveau ceva: constiinta ca lucrurile trebuie facute si trebuie facute bine. Si ca este responsabilitatea lor ca acest lucru sa se realizeze. Cine spune lucrurile se faceau de mantuiala nu stie ce vorbeste. Astazi eu constat, personal, ca, in ciuda deschiderii informationale, a puzderiilor de seminarii si sesiuni de pregatire pe comunicare, management de proiect, negocieri, vanzari, organizarea timpului, dezvoltare personala etc, nivelul calitativ al relatiilor de afaceri este intr-o continua scadere. Lucrurile nu se iau in serios, se fac partial si doar daca se gaseste cineva care sa impinga de la spate, iar manierele si formulele profesionale de abordare/adresare sunt uitate intr-un colt, nici macar la naftalina, unde s-ar mai putea conserva cat de cat.

Si acum sa ajung la ce mi-a determinat reflectiile de mai sus. Saptamana trecuta, capatand informatia de pe twitter, cu privire la deschiderea Bucharest Hubb (proiect dezvoltat de SeedMoney) si la existenta pe site a unei propuneri de colaborare pe baza de voluntariat (mai multe detalii la ei pe site) m-am decis sa vad si eu despre ce este vorba. Astfel ca am trimis Joi, 17.12.2009, in jur de ora 13 urmatorul mesaj la adresa indicata in anunt:

“[...]
Buna ziua,

Am prins de pe Twitter informatia despre deschiderea Bucharest Hubb si despre membership pe baza de voluntariat. As dori sa aflu mai multe informatii in legatura cu propunerea dvs de colaborare, incluzand termenii in care aceasta se poate stabili (asteptari de la colaborator, beneficii colaborator etc)

Multumesc,

Marius Zota
[...]”

Ma asteptam la o reactie rapida, mai ales ca e si in interesul lor sa gaseasca rapid colaboratori/voluntari care sa rupa din timpul lor sa se ocupe de gestionarea activitatilor centrului, avand in vederea ca urmeaza sa il deschida in ianuarie. Nu intr-o ora sau doua (optim), dar macar in aceeasi zi. Ei bine cand deja imi luasem gandul de la orice raspuns, primesc Duminica, 20.12.09, la orele 22 urmatorul mesaj, de la persoana in cauza:

“[...]
Buna Marius,

Ar fi bine daca ai putea veni maine, luni, la ora 9 la sediul Seedmoney pentru un briefing pe aceasta tema.
Daca nu, iti voi trimite eu apoi temele de voluntariat..

Cristina
@seedmoney
[...]”

Pe langa faptul ca Dna/Dra schimba formula de adresare intr-un prim mesaj, fara sa ma cunoasca (de regula asta este rezultatul acordului ambelor parti, fie expres, fie tacit, dar tot acord se numeste), intr-un mesaj care vine cu o intarziere de 81 de ore, mi se propune ca eu intr-un termen de mai putin de 12 ore (sau si mai rau, de 2 ore daca gaseam mesajul abia dimineata) sa imi fac loc in agenda zilei pentru o intalnire. Ca sa nu mai vorbesc de tonul cu iz militaresc. In fine, decid sa raman calm si ii raspund Dnei/Drei:

“[...]
Buna Cristina,

Mi-e teama ca mi-ai trimis cam strans propunerea de meeting pentru maine la 9:00. Maine as fi disponibil undeva dupa pranz, insa nu iti pot confirma inca o ora exacta. Cel mai bine daca ne putem auzi la un telefon. Uite numarul meu: 072xxxxxxx.

O seara faina,

Marius
[...]“

N-am primit nici un telefon si absolut nimic pe mail. Ok, asa inteleg oamenii sa trateze cu niste persoane (posibili colaboratori) de serviciile carora s-ar folosi in mod neoneros (plata in natura: statut de membru pe toata perioada voluntariatului, despre ale carui (ne)beneficii nu ma pot pronunta, avand in vedere ca nu am apucat sa aflu nimic despre tot ce implica aceasta colaborare).

Acum, sunt curios cum se raporteaza la si cum trateaza posibilii clienti ai centrului, avand in vedere ca de la acestia vor lua niste banuti. Asa ca voi vizita centrul in Ianuarie, cand se va deschide, in aceasta calitate. De posibil client. Sa ma convinga sa fiu fericit sa le dau 99 euro/luna pentru a imparti un birou cu alte persoane (situatie ce poate deveni problematica de la un anume numar de membri in sus) si de a infinge sajata in perete langa un ceai.

Acum ceva ani se spunea: Romania are nevoie de idei ca sa se relanseze. Acum eu cred ca Romania are nevoie de ceva respect si seriozitate ca sa nu se piarda cu firea.

Rasfoind netul, intr-o miza pauza, am gasit un link catre un concurs ce consista in a da cel ma tare raspuns la cate o intrebare pe parcursul mai multor etape. Intrebarea ultimei etape este: “Daca ai putea sa calatoresti in timp ce ai schimba?”.

Asta ma facut sa ma gandesc ca de multe ori m-am intrebat si eu acelasi lucru. Nu cred ca o persoana este pe deplin si 100% multumita de toate decizile pe care le-a luat pana la momentul respectiv si de cum a gestionat diferite situatii, conjuncturi si ocazii. Si sigur, sunt cateva chestiuni de ordin tehnic care schimbate la un anumit moment in trecut, ar duce la un alt chip al vietii pe care o persoana o duce. Numai ca nu se pot anticipa toate situatiile corect si in intregime, lipsind tocmai acele elemente care numai experimentate iti pot oferi o imagine exacta asupra rezultatului in timp al unei decizii. Cu ele traiesti si gata. Iti spui ca alta decizie nu puteai lua (pentru ca, probabil ai fi facut-o) si mergi inainte cu ce ai ales. In schimb sunt unele momente in viata unui om in care o decizie ii poate marca viata la nivel psihologic si afectiv si niciodata nu se va putea impaca cu modul in care actionat la momentul respectiv si nu le va putea accepta ca o decizie luata in lipsa unei variante mai bune.

Ei, genul asta de decizie as schimba eu. M-as intoarce pe data de 1 Martie 1998, n-as mai tine cont de faptul ca eram angajat de o luna la primul meu job important de dupa facultate si m-as duce la inmormantarea bunicului meu , de care, trebuie sa marturisesc ca nu am fost niciodata foarte apropiat, ba din contra, imi era teama de el si il evitam. Dar asa as mai putea sa o prind in viata pe bunica mea (care m-a crescut ca pe fiul ei – in ciuda faptului ca mai crescuse 12 copii si ca numarul de nepoti era in crestere vertiginoasa – si de care am fost foarte legat sufleteste) care a murit inexplicabil si neasteptat opt zile mai tarziu, intreband de mine inainte sa inchida ochii. M-as duce si as sta langa ea sa-i alin ultimele clipe, asa cum a stat ea langa mine de fiecare data. Problema mea cea mai mare e ca asa ceva nu este insa posibil si va trebui sa raman cu acea parte a constiintei  mele marcata de lipsa de ingratitudine de care am putut da dovada atunci si de frica de a-mi periclita pozitia in acea companie (din care, oricum am plecat un an si doua luni mai tarziu). Pana la urma era vorba de bunicul meu si de omul pe care (asa cum a fost el), bunica mea l-a iubit si i-a fost credincioasa pana la final si macar ca in semn de respect pentru acest trebuia sa fiu prezent. Iar cateva zile lipsa de la noul servici n-ar fi trebuit sa constituie o tragedie ptr sefii mei, eu fiind oricum in plin proces de ucenicie, deci nu ar fi atarnat greu absenta mea. Asa n-am mai ajuns decat la timp pentru a o insoti la mormantul de pe deal sub padure, unde s-a asezat langa sotul ei si contempla impreuna valea de care nu s-au desprins niciodata. Ei, cu genul asta de decizii si alegeri este foarte greu sa traiesti si intotdeauna vin sa te urmareasca si sa te faca sa iti dai doua palme pentru cat de las ai putut fi.

Asta este singurul lucru pe care chiar mi-as dori sa-l pot schimba. Din motive evidente n-am participat la concurs si am preferat sa scriu aici. Poate altii pot retine ceva folositor de aici. Indiferent unde te duce viata si oricate piedici ai impresia ca exista in a face un lucru, nimic nu justifica indepartarea de persoanele care ti-au dat viata si te-au crescut. Odata plecate de langa tine, golul lasat in urma va fi imens si nimic nu-l poate umple vreodata.  Cu atat mai putin reprosul ca ai fi putut sa faci ceva sa-i vezi mai des, sa fii mai aproape de ei.

Ca tot se apropie Craciunul, va doresc sa-l aveti frumos si linistit alaturi de cei dragi si care va duc dorul  din clipa in care ati zburat din cuib. Zapada, codurile galbene sau alte isterii mediatice, ori firmele care va tin sa lucrati in perioada asta (sunt cazuri, din pacate) nu pot constitui un motiv de a nu putea ajunge. Sarbatori fericite si va doresc sa luati cat mai putin dintre deciziile pe care le regretati mai tarziu.

Credeam ca s-au rupt baietii astia. Se pare ca nu. De ce? Pentru ca maine seara AIEVEA lanseaza album in The Ark, la orele 21:00.

Iar noi ne bucuram.

Bucurandu-ne impreuna…

… o facut-o din nou… lata, mare, buna, gustoasa, frumoasa sau cum vreti sa-i mai spuneti. Pe scurt super aperitiv, simplu si delicat asa cum ii sta bine unui starter italienesc. Savuros spanacul cu usturoi si parmezan, la fel ca si mozzarella in coaja de lamaie (era extraordinar daca ajungea la recipienti, adica la noi, mai devreme, sa fie mai moale, dar a fost foarte gustoasa oricum). Rosiutele cu usturoi si busuioc, sunt deja un clasic asa ca nu mai insist.

Trebuie sa remarc un lucru si anume ca a fost foarte bine gandita selectia serilor pe locatii. Cel din Panduri a mers excelent cu seara ardeleneasca si cu numarul de participanti (peste 100, o nunta pe cinste), fiind larg, deschis si luminos. Cel din Traian a fost perfect ptr o seara italiana: spatiu mai restrans, intim, luminat in “surdina” (cum imi place mie sa zic). Si aseara n-am mai nimerit langa bucatarie (nici langa toaleta, aici fiecare e la locul ei ), ci la etaj chiar langa balustrada. Dragut.

Dar pana sa reflectez eu la toate astea uite ca vine domnul porc insotit de o fetiscana tanara si blonda, in toata firea ei si bine coapta. Marturisesc ca e prima oara cand mananc porc cu gutuie. Si e o combinatie al naibii de buna, dulceata si prospetimea gutuii echilibrand ideal grasimea porcovanului. Plus ceva ceapa coapta si usturoi in coaja. Foarte bun. De lins tacamauri si farfurii….  Stati fara grija, m-am abtinut.

Servirea foarte faina. Practic n-am avut de ce sa ma leg. Si pana la urma cat de carcotas poate fi un om?!! ) Ba uite ca eu pot: desertul a venit cam repejor. Pana sa-i zic eu sa ne mai lase vreo 15 minute, omul deja ne baga farfuriile sub nas. Deloc prilej de intristare, insa. Chiar de nespusa bucurie sa ne reintalnim cu malaiul dulce (pesemne ca a avut asa succes in prima seara, incat Adi s-a gandit ca n-ar prinde rau italienilor sa guste o altfel de polenta, cu zahar pudra si gem de coacaze). Pe care normal l-am topit primul. Mousse-ul era vedeta serii asa ca a prestat in inchidere. Si a prestat foarte bine: dens, cremos (mergea mai cremos, dar nu stiu cat mai rezista in farfurie) si intunecat asa cum ii sade bine ciocolatei. Cum sunt fan (iar ea mai putin), am mancat si portia Victoriei, asa ca ma pot declara satisfacut. )

Per ansamblu fuse o experienta faina, inedita, sa am ocazia sa gust ce vad ca face omul la televizor acolo. Am asa o banuiala ca asta nu e ultima experienta de genul. Cred ca a fost doar de calibrare, asa ca sintagma folosita de mine intr-un post anterior, cea cu “hadenizarea bucurestiului” pare sa nu fie chiar atat de fantezista si/sau rupta de realitate.

Ii multumim inca odata Dlui Hadean pentru masa si il mai asteptam. Pana atunci mai vizitati-l la el in ograda, ca are lucruri faine sa va spuna si sa va arate.

…s-au descurcat admirabil in prima seara din cele doua organizate la Casa Latina. Domnul Hadean (care nu e bucatar de formatie) n-a avut nici o problema sau jena sa jongleze cu si printre oalele de popota (adica foarte mari) din bucatarie. Stiu asta pentru ca am primit loc chiar langa intrarea in bucatarie (si toaleta, intrarile fiind una langa alta; nu comentez alegerea arhitectului care a amenajat spatiul, dar ce te faci daca din greseala te trezesti in bucatarie cu unul pe care nu-l mai tin barierele??!!) si am avut ocazia sa observ jocurile de glezna de p-acolo. Iar Dl. Jidveianu, a incalzit rezonabil atmosfera cu niscaiva canturi popolare de regiune (superior) si colinde. Pacat ca era cam innegurat (spre incruntat, incrancenat) intre prestatiile vocale.

Ca o persoana care a copilarit in Ardeal, printre sorici, slane, unturi, jumari, carne in untura la borcan, maliga din malai brut etc, aperitivul de aseara nu constituia vreo surpriza ci o readucere aminte si inca un prilej de a gusta preparate autentice si traditionale ardelenesti (ca-s facute de romani, sasi, secui, svabi etc nu mai conteaza; sufletul, dar si priceperea pe care le pui in ele cand le faci conteaza si se simt in cerul gurii ). Palinca (nu cea mai buna dintre cate am avut ocazia sa gust pana acum, dar nicidecum de lepadat) a fost bine introdusa in atmosfera si pentru a da bice, dar si pentru a potoli naravaseniile din farfurie. Unde e grasa treaba, trebe stinsa cumva si cu ceva. Ori palincutza asta a mers de minune. Galbina si infoiata. Cam strangea un pic de gatlej, dar dupa doo guri, al din urma se lasa pagubas si-o deschis bratele.

No acum, sa scuzati pozele, dar n-am avut la mine decat pe ala micu si cum am preferat sa trag fara blitz, fotogramele nu se vor decat a documenta ce-am servit aseara si doar atat, performantele piticului la iso 1600 nefiind chiar de premiat, dar totusi lizibile.

Nu trecu mult timp si sosi preacinstitul gulyas, foarte simpatic si incitant la chip, infatisare, dar si miros. Pacat ca la mine-o navalit usor afara din farfurie cand l-o adus stimabilul ospatar (care de altfel ne-a servit bine, peste media cunoscuta din localurile bucurestene). Dar asta nu m-a facut decat sa constat cu bucurie nerabdarea cu care astepta sa vina spre mine (in mine, mai exact, sic) si sa-mi produca o bucurie pe care numai un gulyas bun ti-o poate produce. In ciuda faptului ca rosiile n-au avut nici un aport in toata ciorbita asta (ca genul asta de gulyas o fost), gustul intregii gateli, aroma si textura carnii au fost extraordinare. Mi-au placut mult. Iar chimen-ul a fost vedeta serii, practic, avand un aport fantastic in a innobila si in a da personalitate acestei mancarici, care a mers perfect unsa cu un Cabernet Sauvignon. Foarte bun. Dupa mine, personal piesa de rezistenta a serii.

Nu mai trecu mult timp dupa ce preacinstitul vitelus (ca eu n-am gasit porc la mine in farfurie, si mi-a placut) ne-a incalzit stomacelele si spiritul, se napusti peste noi si malaiul dulce (specialitate rustica din Landovciois, cum hilar s-o exprimat bucatarul nostru ), primele doua portii servite aseara. Ori am infulecat noi repede, ori ne grabeau. Ospatarul a infirmat a doua varianta, asa ca e posibil ca trebuie sa reflectez serios la viteza cu care rabatez in jgheab. Clasicul malai dulce pe care il gasesti in gospodariile din Ardeal, in special iarna, ca e un desert satios si el si caloric, deopotriva. Pentru mine a fost o incantare sa ma reintalnesc cu el.

Spre final ni s-a alaturat si bunul Adi (care nu s-a dezlipit toata seara de paharul cu palinca si mi-a mai administrat si mie unul ) si ne-am mai intretinut putin. Om fain, deschis, fara secrete si care e pus pe treaba. Eu, mai curios si inchizitor, din fire, l-am cam supus unui mic tir de intrebari, ca pana la urma omul (exasperat, cred) s-o scuzat si s-o dus sa mai salute lume. ) Intr-adevar, cand vine multa lume (dintre care pe multi ii cunosti) e greu sa te imparti. Adi, eu iti multumesc pentru seara, pentru rabdarea cu care mi-ai raspuns la intrebari si te asigur ca deseara te voi intreba mai putine lucruri. Macar cu 5%. )

Asa ca deseara ne indreptam spre Casa Latina, din Str. Traian nr. 2, pentru a degusta si italienismele hadeniene. Aici cred ca multa lume va avea mari asteptari, dar eu plec de la premisa ca nu e deloc usor sa te atingi de o bucatarie atat de specializata si nuantata, ca cea italiana, si sa-ti iasa ca acolo. Am incredere in seara asta si o astept cu nerbadare. Oricine dintre voi doreste sa expermienteze, o poate contacta pe Ela Pastia, PR Manager la Casa Latina, la tel: 0733.104.178. Asta in caz ca mai sunt locuri.

Am zis eu ca va povestesc si de salamul lui Hadean (abtineti-va de la comentarii, daaa??!!…). Contine ciocolata, smantana si biscuiti si este aboslut delicios si simplu de facut.

Va trebuie un pachet mare de biscuiti (dulci), care se iau la pumni in punga lor si infasurati intr-un stergar/prosop (ca sa nu mai aibe antrenorul ce sa arunce si sa-i facem praf… praf, praf, dar din bucatele mai mari, va rog). Dupa ce s-au lasat batuti se trimit in pauza de hidratare intr-un castron incapator, in asteptarea marii rafuieli. O ciocolata de menaj (neagra) se taie fin sau se razuieste si apoi i se face cunostinta cu o oala la bain-marie (atunci cand se scalda intr-o alta oala cu apa pe foc mediu, sa nu ajunga la temperatura de fierbere a apei) si se insista pe dialog pana se rusineaza toata ciocolata noastra si se inmoaie ca o fetiscana prinsa in sura de ferchesul satului. I se poate administra niste esenta de rom ca sa isi revie si sa capete puteri… senzoriale . Intre timp se incing cu telul 500 g de smantana grasa (eu am gasit de 25%) imbunata cu 3 linguri de zahar. Dupa ce devine mladioasa si maleabila ca o ibovnica pasionala si credincioasa, smantana i se prezinta fetiscanei din oala si se lasa se se ia putin la hora si sa dantuiasca pana li se confunda fustele, dar li se mai intrezaresc inca formele.

Asa, cand sunt in iuresul maxim se pravalesc peste biscuitele nostru tavalit bine, ca sa-i oblojeasca ranile si sa-i inobileze destinul. Dincolo de tot plasticismul exacerbat, chestiunea e chiar simpla: se toarna ciocolata cu smantana (cat sunt inca fluide) peste biscuiti si se omogenizeaza pana capata aspect de ciocolata.

Daca va uitati la filmuletul lui Adi, veti gasi sugestia lui de prezentare. Eu (in lipsa de forme si menta) am recurs la modalitatea din imagine. Un desert simplu si savuros. Se poate imbogati dupa imaginatia fiecaruia: migdale, nuci, rahat etc. Oricum, este foarte bun si asa in forma lui primara. Pofta mare.

Departe de mine orice putere sau macar gand demiurgic. Este vorba doar de niste coaste de porc (doar nu era sa ma iau de bietu’ baiet, ca-i fain omu’) preparate asa cum a gasit de cuviinta si a binevoit sa ne arate Adi aici. Am vazut filmuletul si mi s-a parut o mancarica interesanta si simplu de preparat, asa ca m-am hotarat si eu s-o fac vineri seara. M-am decis sa o fac asa cum a fost prezentata, fara sa aduag nimic si sa vad dupa aceea daca gustul meu este deplin satisfacut sau scotocim pe la mirodenii ca sa mai imbogatit nimic. Se pare ca n-a fost nevoie, asta chiar si in conditiile in care am uitat sa adaug batonul de scortisoara (veti vedea unde si cand).

M-am gandit sa o prezint si aici, fiind mai usor de folosit ca punct de referinta decat filmuletul. Pai bun, gata cu vorbaria, trecem la fapte (sau descrierea lor, mai bine zis).

Se dau urmatoarele:
- 4 coaste de porc (eu am gasit si folosit piept de porc, merge foarte bine);
- cam un kg cartofi noi, potriviti ca marime (daca sunt mari se fierb mai greu);
- 1 sau 2 ardei grasi rosii;
- o telina potrivita ca marime;
- 6-8 ciupercute champignon;
- 3-4 catei de usturoi;
- condimente, mirodenii, aromatice: piper proaspat macinat, sare, cuisoare, 1 sau 2 foi dafin, 1 baton scortisoara, 1/2 sau 1 ardei iute uscat (asta cu ardeiul e dupa gust sau dupa cata bere sunteti dispusi sa consumati apres).

Bun, acum pretioasele indicatii metodologice. Foarte simplu. Cartofii se pun la fiert in coaja in apa cu putina sare. Coastele se cresteaza usor pentru a se patrunde mai bine si se condimenteaza cu sare si piper pe ambele parti. Apoi se ia cate un cuisor si se “bate” in mijlocul fiecarei coaste. Nenorocirea asta mica furnizeaza o aroma de nedescris, inca de la fierbere, ca sa nu mai zic cum se simte cand ti se topeste carnita in gura.

Dupa pironizarea coastelor se pun la fiert cam 20-25 minute impreuna cu o foiae, doua de dafin si ardeiul iute (eu am pus ardei iute uscat macinat). Cam cu 10 minute inainte de termen se trimite si batonul de scortisoara la sauna sa-si verse si el oful (eu am uitat sa-l chinui; data viitoare musai il poftesc la abureala, ca am asa o banuiala ca are niste povesti foarte apetisante).

Intre timp se imbraca tava de cuptor cu o folie de aluminiu si se decoreaza cu ardeii grasi feliati, telina feliata (eu am decojit-o), ciupercute si usturoiul zdrobit nemilos de un tocator.  Daca au fiert cartofii (depinde de soi, e bine sa verificati cu o furculita: daca intra usor e ok), se scot, se taie in jumatati si se trimit in tava sa se infrateasca cu restul nevertebratelor de post. Se condimenteaza cu sare si piper, se stropeste cu putin ulei de masline si se presara cateva crengutze de rozmarin.

Dupa ce carnea a fiert se scoate din oala si se numeste mare dregator peste intregul ansamblu leguminos (adica se pune deasupra). Se mai presara cateva crengute de rozmarin, se da la cuptorul incins in prealabil la 180 grade si se lasa la asudat cam 15 minute.

Dupa 15-20 min:

Se aseaza pe o farfurie cum va taie capul si se mananca cu pofta. De asta va asigur eu. Si multumim pe aceasta cale domnului Hadean ptr o reteta simpla si foarte gustoasa. Pofta mare si fiti cumpatati cu tot ce bagati sub nas.

Uite ca nu m-am mai ostenit de ceva vreme sa mai pun vreo reteta p-aci (nu ca as mai fi pus altceva in mod sustinut ) ) asa ca m-am gandit sa va mai zic de o gateala tot din ciclul “… de prin camara”. Bine aici voi face mentiunea: cu simpla conditie sa si puneti din cand in cand cate ceva prin camara cu pricina.

Aseara (duminica, va sa zica) am cotrobait si am gasit asa: paste fusili, branze (telema veche de oaie, cas afumat, cascaval afumat, branza grasa in coaja de brad si urda dulce) si doi carnati (unul de oaie si unul de porc cu busuioc).

Din branze am ras cam un pumn din primele patru iar din carnati am taiat pe diagonala vreo 8-10 feliute subtiri. Pastele la fiert in apa cu sare 10 min, o ceapa tocata marunt a ajuns in tigaie la calit, in timp ce 3-4 catei de usturoi tocati fin  i-am lasat sa astepte cuminti intr-un bol. Intr-o cratita la bain-marie am purces la topit usor branzele, adaugand apa calda pentru a le subtia putin si a le da o consistenta de sos. Ideal era putina smantana lungita cu niscaiva lapte, dar smantana o folosisem sambata la salamul de biscuiti al lui Hadean (voi scrie si despre asta:-D LE: si am scris: aici). Am aruncat in cratita si putin busuioc uscat, cat a incaput intre patru degete, plus un praf de piper verde. Intre timp ceapa devenind agitata, am adaugat si carnatii cat sa se perpeleasca putin (mai mult sa se inabuse, ca daca se prajesc prea mult timp iese apa din ei si ramane toata sarea).

Pastele fiind deja fierte le-am scurs de apa si le-am aduagat in tigaie, amestecand putin, dupa care a venit si randul usturoiului sa intre-n hora (dar asta nu trebe lasat mult ca e zvapaiat si se incinge repede dupa care osteneste la fel de repede , max 3 min cu totul). Urmeaza sosul de branza, omogenizat bine ansamblul pana se acopera pastele in mod uniform. Si cam gata. Repejor cu ele la farfurie, ca daca se intareste branza nu mai are farmec. Pentru cine prefera, in toata combinatia asta merge un ardei iute tocat, caci e o mancare, totusi satioasa. La final am sfaramat intre degete putina urda, care fiind mai rece si prin natura texturii ei moi, echilibreaza intr-un mod tare placut tot ansamblul. La finalizare am decorat cu niste frunzulite de rozmarin (care merg si papate, se intovarasesc bine cu branza si carnatii).

No, palinca fiind deja data pe gat, foamea da ghes la infipt furculitza-ntransele. Pofta mare va doresc si fiti cumpatati in tot ce bagati sub nas.

O sugestie de prezentare aci:

Domnule, nu stiu cati dintre voi l-ati (sur)prins pe Adi Hadean pe TVR cand construia sandwich-uri in farfurie si fel de fel de alte minunatii. Daca nu stiti de cine vorbesc, aflati aici. Inca nu e prea tarziu. Imi place ca omul are farmec cand spune ce face si cam stie ce face cu toate alea p-acolo prin cratiti si farfurii. Puteti frunzari ceva din blog-ul lui si daca va tenteaza, si vreti sa stiti si cum miroase si ce gust are tot ce iese de prin manutele lui, aveti ocazia acum. Ca omul vine si isi face de lucru si prin Bucuresti, la Casa Latina din Sos. Panduri 71 pe 16 decembrie si la Casa Latina din Str. Traian 2, pe 17 decembrie, orele 20:00. Mai multe se pot afla direct aici si aici.

Parerea mea e ca nu aveti nimic de pierdut. Decat ceva mm din silueta. )

Este vorba despre expoziţia absolvenţilor Şcolii de Poetică Fotografică ”Francisc Mraz”, aflată la a doua generaţie de la înfiinţare. Şcoala funcţionează sub egida Fundaţiei “Societatea de Concerte Bistriţa”, iar cursul a avut loc la Muzeul Național de Geologie din Bucureşti.

Conține lucrări realizate în excursiile fotografice organizate de școală în Dobrogea şi în Tabăra Internaţională de Fotografie “Şcoala de la Bistriţa” care a avut loc în Defileul Dunării.

După o selecţie severă care a făcut ca nu toţi absolvenţii să expună, au rămas pentru pereţii Librăriei Cărtureşti, 150 de fotografii.  Vom vedea maniere şi stiluri diferite, diverse opţiuni de a privi lumea cu drag, din interiorul fenomenelor, găsind eleganţa existenţei chiar şi, în aşa-zisa mizerie. Expun 33 de fotografi absolvenți ai școlii.

Expoziția va fi vernisată pe data de 6 octombrie, la ora 18.00, la Librăria Cărturești, str. Pictor Verona, nr. 13, subsol, de către Ion Mureșan, Ioan Groșan și Sebastian Vlad Popa.

Sursa: fotopoetica.ro

Uite ca blogareala din Romania a devenit un canal foarte bun de promovare si un instrument de marketing cel putin suficent de eficient, daca marile companii au inceput sa recurga la el. Astfel pe blogul lui  Bobby Voicu gasiti un concurs LG, in urma caruia se poate castiga televizorul LG LCD LH5000. Blogariti si castigati.

…nu de alta dar ar fi (mare) pacat. Intr-o lume in care toti incearca sa fie “eco”. Whatever that means. Si corolar peste pupaza, se stie foarte bine ca prafuletzul a stopat multe inimioare de cand l-au imprastiat columbienii in cele patru zari.

Pana la urma n-am halit dejectii la ora de medicina. De ce??!! Pai de asta. Mare treaba asta cu PR-ul. Sa stii ce sa dai in unda ca emitent, dar sa stii ce sa inghiti ca receptor.

Totusi, cum spuneam anterior, sper ca totul sa fie o falsa alarma.  Ar fi mare pacat. Au (inca) atat de multe de realizat si de transmis in continuare. Si nimeni care sa-i inlocuiasca. Cu toate ca au incercat atatia. Epigoni.

Astazi la ora 18:30 va avea loc, la sediul Uniunii Cineastilor (cinema Studio), vernisajul expozitiei de fotografie KLIP-A. Celebrand clipa si zvacnetul momentului, expozitia se vrea a fi una netematica, oferind viziunea fotografilor expozanti asupra vietii inghetate intr-o frantura de existentialitate. Interesant mi se pare faptul ca fotografiile sunt, in mare parte, realizate de oameni obisnuiti sa surprinda pe film/senzor miscarea in diversele-i unghiuri si cu multiplele ei fatete. Sa-i vedem cum si in ce moment fac stop-cadru.

Mai multe informatii aici.

Gastroenterita este o inflamatie a stomacului si intestinului, ce se manifesta prin tulburari digestive – greturi, varsaturi, crampe abdominale si diaree. In majoritatea cazurilor, este o afectiune de scurta durata, simptomele disparand in trei zile. Severitatea bolii variaza, iar in cazurile grave, gastroenterita duce la deshidratare si dezechilibru electrolitic, datorita pierderii de lichide prin voma si diaree. Gastroenterita este o afectiune frecventa, ce dispare de obicei de la sine, in absenta unui tratament. Deshidratarea care o insoteste poate provoca probleme, in special la varstnici si la copii, ce necesita ingrijiri medicale.

In fiecare an, epidemiile de gastroenterita virala afecteaza milioane de persoane in intreaga lume, in special copii.

Gastroenterita este provocata de numeroase virusuri, bacterii sau alte microorganisme ce contamineaza apa si alimentele. Intensitatea simptomelor variaza in functie de cauza.  

                                                                                                                                              Sursa: Romedic

Cunoscuta ca o afectiune ce se trateaza usor si rapid (daca nu trece de la sine), mai ales cu mijloacele medicinii moderne, gastroenterita nu este genul de tulburare fizica menita sa ne dea ochii peste cap si sa ramanem muti de stupoare ingrijorata atunci cand auzim ca o persoana este afectata de asa ceva.

Este foarte posibil ca solistul trupei Depeche Mode sa fi fost diagnosticat la Atena cu gastroenterita. Daca asa este, atunci asta pune intr-o lumina nu foarte pozitiva serviciile puse la dispozitie trupei de catre organizatori. Avand insa in vedere ca doar Dave a fost afectat, se poate considera ca acestia din urma pot rasufla usurati. Oricum, frapant este faptul ca o astfel de afectiune, care se poate trata relativ rapid, duce la anularea (formularea initiala a comunicatelor de presa)/amanarea (formularea folosita ulterior) a primelor sase concerte din turneul trupei. Si in plus persoana afectata este chiar frontman-ul trupei, omul fara de care DM nu ar fi altceva decat MG (cunoscatorii stiu), ceea e nu ar fi deloc un lucru rau tinand cont de contributia coplesitoare a lui Martin Gore la compozitiile trupei, dar nu ar mai fi DM, iar acesta era un concert DM. De altfel se cunosc vechile probleme halucinogenice ale lui DG cu diverse substante, dar peste care se stia ca reusise sa treaca de cativa ani incoace. Speram ca nu mai este cazul, la momentul de fata, sa ne ingrijoram din acest motiv. Sintetizand toate informatiile, eu personal nu cred ca o asemenea afectiune este cea care ar putea sta la cauza acestor anulari/amanari. Daca este intr-adevar vorba de o afectiune, nu cred ca este vorba de cea mentionata, cu toate ca mi-as dori sa nu fie asa, iar acest articol a fie doar rezultatul unei minti (prea) analitice care nu se multumeste la a accepta o stare de lucruri fara a o analiza in toate detaliile.

De regula, se stie ca multe din concertele anulate/amanate de diverse(i) trupe (artisti) au la baza motive total diferite de cele anuntate si vehiculate in mod oficial. Cine nu crede ce spun, nu stie despre ce vorbeste. Sper si vreau sa cred ca de data aceasta chiar este vorba de un caz mai serios de gastroenterita, dar care se va trata eficient si la timp pentru a nu afecta si alte date programate.

Dar ceva in mintea mea spune ca nu aceasta este cauza si ca nu vom afla prea curand adevarata motivatie a anularii/amanarii acestor sase concerte.

Pana atunci apreciez modul profesionist al organizatorului de a se recompensa fata de fani prin schimbarea biletelor pentru concertul DM cu bilete la B’est Fest. Ce ma descumpaneste insa, este ca biletul in a carui posesie ma aflu se considera a fi echivalent cu biletul pentru o zi de B’est Fest. Poate doar prin prisma unor costuri. Incarcatura sentimentala, emotionala si artistic-valorica nu se poate recompensa in nici un fel.

Pana atunci Fragile Tension imi suna in difuzoare si si ma bucur de magia versurilor presarate peste unele dintre cele mai ingenios asamblate sonoritati pe care mi-a fost dat sa le ascult pana acum, asa cum le sta bine celor trei. Mi-e dor si de Alan Wilder in peisaj. Ar fi o revenire spectaculoasa.